De ce anume avem nevoie
Avem nevoie de autostrada A8, avem nevoie de o „autostradă albastră“ care să ofere un coridor european de transport pe calea apei, din Polonia, până în România, la Galați, avem nevoie de o unire a strategiilor și de o colaborare, au spus zeci de diplomați, oameni de afaceri și reprezentanți ai mediului academic la o primă întâlnire regională între România, Republica Moldova și Ucraina în cadrul Forumului Economic Trilateral pentru Afaceri și Reconstrucția Ucrainei.
Avem nevoie de Uniunea Europeană, au spus reprezentanții Ucrainei și cei ai Republicii Moldova, avem nevoie de claritate, de decizii strategice care să nu ne excludă, avem nevoie de înțelegere din partea Guvernului, au declarat mai ales reprezentanții locali ai Iașului, hub strategic regional, la evenimentul care a avut loc la Palatul Culturii, vineri, 25 octombrie.
În prima parte a evenimentului, ambasadori sau reprezentanții lor din cele trei țări vizate de lucrările forumului, alături de ambasadorii în România ai Țărilor de Jos și Poloniei au vorbit în plenul forumului atingând, în discursurile lor, toate cele patru teme majore vizate de Camera de Comerț și Industrie Iași, dar și temele care urmau să fie dezvoltate ulterior, în trei paneluri distincte de discuție:
„Energie și tehnologii inovative“,
„Logistică și infrastructură“
„Construcții și refacere urbană“.
Forumul a fost deschis de gazda evenimentului – Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, care a propus un moment de reculegere pentru miile de ucraineni uciși în războiul care se desfășoară la câteva sute de kilometri de România.
UCRAINA: Avem rezerve extinse din cele 21 din cele 30 de metale rare considerate critice

„Este remarcabil faptul că, în circumstanțe extrem de dificile, în timpul războiului, Ucraina a realizat mai multe reforme sistemice decât oricând înainte“, a spus Artem Voitekhin, reprezentant al Ambasadei Ucrainei în România, în discursul său de la Iași, în fața a peste 300 de participanți, precizând că modificările aduse de re-formele din țara aflată în război vizează:
- îmbunătățirea cadrului legal,
- combaterea corupției,
- dereglementarea pieței financiare,
- accelerarea procesului de privatizare,
- stimularea creșterii în sectoarele-cheie precum agricultura, transporturile și logistica.
„Construcțiile, IT-ul și digitalizarea sunt doar câteva dintre ele. Printre principalele instrumente oferite investitorilor trebuie menționat regimul de investiții semnificative, care prevede că, din cele 12 milioane de euro investite de o țară străină sau de o companie privată străină, investitorul beneficiază de o gamă largă de avantaje practice, cum ar fi scutirea de impozit pe venit pe o perioadă de cinci ani, scutirea de TVA pentru importul de echipamente noi, compensarea costurilor pentru conectarea la rețelele de inginerie și transport etc“, a adăugat Artem Voitekhin.
Reprezentantul Ucrainei a subliniat și că legile din țara sa se schimbă nu doar pentru a atrage noi investiții, ci și în vederea aderării la Uniunea Europeană.
Iar Ucraina, spune Voitekhin, poate avea o contribuție esențială, mai ales în contextul în care UE are în vedere o politică de asigurare a mineralelor critice, care i-ar asigura autonomie strategică. „Nu este un fapt cunoscut că Ucraina are rezerve extinse din 21 din cele 30 de metale rare considerate critice în acest raport. Rezervele de litiu sunt estimate la 500.000 de tone. Cobalt, grafit, titan, tantal, niobiu și beriliu, pentru a menționa doar câteva, se găsesc în țara noastră“, a anunțat reprezentantul Ucrainei la Iași.
REPUBLICA MOLDOVA: Economia fragilă a avut de suferit de la începerea acestui război

„Discutăm despre rolul României în facilitarea tranzitului în dublu sens, discutăm despre comerț, discutăm despre investiții“, a spus, la rândul său, Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României în Republica Moldova, fost ambasador al României la Kiev.
La Iași, diplomatul a subliniat impactul devastator al agresiunii ruse asupra economiilor regiunii, dar și eforturile de adaptare și reformare ale Republicii Moldova:
- „Urmările atacurilor hibride și tentativelor de destabilizare desfășurate de Rusia și agenții săi de influență în Republica Moldova sunt evidente. Economia fragilă a avut de suferit de la începerea acestui război“;
- „Studiile economice au arătat că aderarea la Uniune a reprezentat principalul motor al creșterii pentru toate statele care au trecut prin procesul de integrare, inclusiv pentru România. Iar votul majoritar, da, exprimat de cetățenii Republicii Moldova la referendumul de duminica trecută, reflectă o dorință reală de transformare“.
OLANDA: Avem cunoștințe și expertiză în domenii precum agricultura, sănătatea și apa

„Vom continua să sprijinim Ucraina“, a promis ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România. Willemijn Van Haaften a mai declarat:
- „În total, Olanda are un pachet de sprijin pentru Ucraina care totalizează 10,4 miliarde de euro până în prezent. Aceasta reprezintă aproximativ 1% din PIB-ul olandez pe care îl oferim Ucrainei“.
- „Credem că reconstrucția Ucrainei nu poate fi realizată fără mobilizarea de investiții private. Implicarea sec-torului privat în eforturile de reconstrucție și recuperare este esențială. Comunitatea de afaceri olandeză este ac-tivă. Poate contribui. Are cunoștințe și expertiză în dome¬nii precum agricultura, sănătatea și apa“.
- „Oferim, ca guvern al Olandei, instrumente de sprijin care sunt deschise pentru companiile din Olanda, dar și pentru companiile care doresc să opereze în Ucraina sau care sunt deja acolo, inclusiv companii care sunt deja active în România.“
POLONIA: S-a angajat să se concentreze pe regiunea Harkov
„Este evident că Polonia și România sunt două țări de frunte pe flancul estic, datorită cărora Ucraina a devenit tot mai rezistentă“, a spus, la rândul său, Pawel Soloch, ambasadorul Republicii Polone în România, arătând că „asistența românească în exporturile de produse agricole ucrainene a fost inestimabilă. Din partea noastră, este important de subliniat că 90% din toată asistența militară pentru Ucraina trece prin hub-ul logistic din Polonia“.
În ce privește reconstrucția Ucrainei, Pawel Soloch precizează:
- „Polonia s-a angajat să se concentreze pe regiunea Harkov odată ce ostilitățile actuale se vor opri, dar încercăm să reacționăm și la noile dezvoltări“.
- „Există, de asemenea, un aspect foarte important al sprijinului energetic pentru Ucraina, mai ales acum că se apropie sezonul de iarnă. Grupul de coordonare energetică G7+, în care Polonia este un participant activ, joacă, de asemenea, un rol important în coordonarea asistenței pentru sectorul energetic ucrainean“.
ROMÂNIA: Centrul de greutate al Europei se mută spre Est

Fost secretar general adjunct la NATO, Mircea Geoană a subliniat mutarea centrului de greutate al Europei către Est, în urma războiului din Ucraina, ceea ce reprezintă o oportunitate de transformare pentru România, Republica Moldova și Ucraina.
Această regiune poate deveni nu doar una cu relevanță strategică, ci și un centru economic important al unei Europe reconfigurate: „Cancelarul Scholz avea la declanșarea acestui război odios al Federației Ruse contra Ucrainei o observație strategică de bun simț. Centrul de greutate al Europei se mută către Est. Exact aici unde suntem noi. (…) Dar în timpul de față se împart cărțile. Și se împart nu doar cărțile geopolitice, se împart și cărțile economice. Și cum zice românul, brânza-i pe bani“.
Geoană a îndemnat oamenii de afaceri, politicienii și diplomații prezenți la Forumul Trilateral de la Iași la o implicare mai ambițioasă, subliniind că acum este momentul în care se stabilesc noi alianțe și se deschid oportunități economice pentru regiune.
- „Întrebarea pe care o punem astăzi la această conferință la Iași: va deveni Iașul un centru economic de prim rang? Sau vom fi în continuare mulțumiți, eu nu sunt, (doar – n.r.) să fim declarați ca având o relevanță strate-gică excepțională? E important să fim numiți așa, dar nu ține de foame“.
- „Întrebarea de astăzi este cum putem să facem ca sectorul privat, sectorul privat din România, sectorul privat din Republica Moldova, sectorul privat din Ucraina, sectorul privat din importanta țară aliată, Polonia, să putem să participăm și noi la reconstrucție, nu doar să așteptăm noi proiecte europene? Întrebarea este unde sunt oamenii de afaceri români, basarabeni sau ucraineni la împărțirea cărților economice ale reconstrucției?“
- „După a treia conferință de reconstrucție a Ucrainei, după Paris, Berlin și, în iulie 2025, Italia, trebuie să ne propunem să găzduim conferința de reconstrucție a întregului Occident democratic în România, în 2026. Așa se joacă. Nu așteptând să-ți dea altcineva eventual o invitație“.
IAȘI: Creștem economic de la an la an, am depășit județul Brașov

La Forumul Economic Trilateral pentru Afaceri și Reconstrucția Ucrainei, Iașul, prin vocea organizatorului evenimentului, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, Paul Butnariu (foto), și-a exprimat ambiția de a deveni hub strategic regional.
Butnariu a evidențiat și rolul mediului universitar în susținerea dezvoltării economice locale, precum și importanța cooperării economice între cele trei țări pentru a profita de oportunitățile aduse de reconstrucția Ucrainei și a vorbit despre potențialul economic al regiunii, în ciuda dezavantajelor geografice:
„Cu toții știm că ne aflăm într-o zonă oarecum defavorizată a Uniunii Europene, o zonă care nu are un acces foarte bogat la resurse naturale, dar, pe de altă parte, inteligența antreprenorilor și munca, tenacitatea acestora au reușit să conducă Iașul într-o zonă de performanță economică, care rivalizează acum cu județele din România mult mai bine situate din punct de vedere geografic sau al potențialului și al legăturilor pe care le au cu infra-structura europeană.
În felul acesta, Iașul a reușit performanța de a ajunge la un produs intern brut de 11,2 miliarde de euro, am depășit 11 miliarde de euro, suntem un județ care a depășit în ultimul an și județul Brașov, un județ foarte bine situat. Deja suntem în spatele Prahovei și ne apropiem, eu știu, în viitorii ani de Constanța, de Cluj, de Timiș“.
PANELUL „ENERGIE ȘI TEHNOLOGII INOVATIVE“:
Ucraina și Republica Moldova și-au sincronizat sistemele energetice în numai 3 săptămâni!

Sebastian Ioan Burduja, Ministrul Energiei din România, a atras atenția asupra dificultăților ce urmează, mai ales în contextul iernii și al incertitudinilor privind acordul de tranzit pentru gazele rusești prin Ucraina.
„Puțină lume știe că atât Ucraina cât și Republica Moldova au reușit să-și sincronizeze sistemul energetic cu sis-temul european într-un timp absolut record. Undeva la trei săptămâni. Gândiți-vă că același proces pentru România a durat peste zece ani de zile.“
Omul de afaceri ieșean Gabriel Mardarasevici, reprezentant Focality și organizator al panelului „Energie și Tehnologii Inovative“, e de părere că Iașul, ajutat de această dată de geografie, poate contribui la reconstrucție cu expertiză și cu oameni:

„Ucraina în momentul de față are nevoie de multe lucruri în reconstrucție: poduri, transformatoare și altele. Dar una dintre marile probleme care, cred eu, va apărea în perioada următoare, este că Ucraina a fost ușor depopu-lată în ultima vreme prin plecarea oamenilor și prin pierderile umane suferite în conflict.
Putem lucra foarte bine pentru proiectele lor de digitalizare de la distanță și Iașul este, știți cu toții, foarte bine reprezentat. Putem contribui și în ceea ce privește aprovizionarea cu construcții metalice, care vor fi necesare, și avem producători foarte buni aici, în zonă, cu materiale de construcții, putem să reprezentăm un spațiu logistic pentru depozitarea și livrarea materialelor“.
PANELUL „CONSTRUCȚII ȘI REFACERE URBANĂ“:
Iașul este un pilon important pentru firmele de construcții
La eveniment, Florin Mindirigiu, co-fondator Share Architects și vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie Iași (foto), a menționat potențialul sectorului de construcții și urbanism în procesul de refacere a Ucrainei, subliniind rolul important al arhitecților și inginerilor români în proiectele de reconstrucție.
De asemenea, el a evidențiat că astfel de evenimente sunt esențiale pentru a stabili relații care să conducă la parteneriate viitoare în reconstrucție:

„Forumul economic reprezintă o oportunitate uriașă, dacă mă refer la sectorul construcțiilor și urbanismului, pentru a intra în contact cu specialiștii din Moldova și Ucraina, deoarece efortul care va trebui făcut pentru reconstrucția Ucrainei, atât în partea de proiectare și design, unde aportul inginerilor și arhitecților români va fi consistent, cât și în partea de construcție efectivă, care va implica firmele de construcții și dezvoltare, se poate discuta și concretiza doar aici“.
Lipsa forței de muncă a fost amintită de mai multe ori în cadrul acestui panel de discuții. În plus, reprezentanții companiilor prezenți la forum au subliniat potențialul regiunii Iașului și al colaborării transfrontaliere: „Credem că Iașul reprezintă un pilon important pentru noi, cu un potențial extraordinar. Vrem să fim prezenți aici, să colaborăm cu firmele locale.“
Printre firmele ieșene care cred că pot contribui la reconstrucția Ucrainei se numără și Electra. Fondatorul Grupului de Firme Electra, Marian Berdan, a declarat:
„Noi am putea participa cu produse din zona construcţiilor și anume controlul accesului, siguranța în locuințe, în clădiri. Sunt produse dezvoltate de firma noastră în ultimii trei ani de zile, care au fost testate pe piața României – unde acoperim în momentul acesta aproximativ 90% din piață – au fost testate pe piața Europei și pe cea a Africii“.
PANELUL „LOGISTICĂ ȘI INFRASTRUCTURĂ“:
Este necesară urgentarea autostrăzilor Moldovei, A7 și A8
În cadrul panelului „Logistică și Infrastructură“, reprezentanți ai administrației locale au subliniat importanța dezvoltării infrastructurii de transport în nord-estul României și Republica Moldova, ca pilon esențial pentru sprijinirea reconstrucției Ucrainei și pentru stimularea schimburilor comerciale în zonă.
Printre concluziile dezbaterii se numără urgentarea proiectelor autostrăzilor A7 și A8, care ar asigura conexiuni strategice și ar facilita schimburile economice dintre România, Republica Moldova și Ucraina.
Infrastructura, un catalizator al dezvoltării regionale
Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a insistat asupra necesității îmbunătățirii infrastructurii re-gionale pentru a sprijini dezvoltarea economică și reconstrucția Ucrainei:
„Coloana vertebrală a noastră, a dezvoltării economice, o reprezintă această autostradă A8, care practic sper să lege Odessa, Chișinău, Iașul, de Vestul României și de restul țării“.

În acest moment, a atras atenția Alexe, durează „două ore ca să vină un tir cu marfă de la Pașcani până la Iași (n.r. aproximativ 75 km). Vreau să le spunem tuturor, noi suntem într-un centru universitar puternic, dar într-o extremitate estică a Uniunii Europene.
Două ore de la Pașcani până la Sculeni (n.r. aproximativ 90 km) și două zile de la Iași până la Nădlac face tirul cu marfă (n.r. aproximativ 700 km), iar de la Nădlac până la Budapesta (n.r. 224 km) doar două ore“.
Alexe a subliniat că un control vamal comun la Sculeni ar putea accelera comerțul între România, Republica Moldova și Ucraina, facilitând dezvoltarea economică regională:
Cătălin Urtoi, președintele Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), a remarcat că, deși au existat întârzieri mari, iar în 2022 autostrada A8 încă apărea doar ca o linie roșie pe hartă, proiectul se află acum într-o etapă avansată de dezvoltare, cu mari șanse să fie gata până în anul 2030.
El a subliniat că doar prin realizarea acestor „culoare de transport“ esențiale, Moldova va fi pregătită să contribuie la reconstrucția Ucrainei și să faciliteze schimburile comerciale regionale.
La rândul său, Irinel-Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, a vorbit despre dificultățile întâmpinate de România la granița cu Ucraina și a evidențiat necesitatea unor investiții semnificative în infrastructura de transport: „Această zonă nu poate rezista din punct de vedere economic fără infrastructură de transport foarte bine dezvoltată“.

Scrioșteanu a explicat faptul că Republica Moldova are 30 de puncte de frontieră cu Ucraina, în timp ce cu România are doar 7, ceea ce complică mult tranzitul pe rutele rutiere și feroviare dintre aceste țări. În plus, diferența de ecartament între căile ferate din Ucraina și Republica Moldova față de România complică transportul feroviar, generând dificultăți majore pentru fluxurile de tranzit.
Acesta a amintit de „rutele solidarității“ create pentru a facilita comerțul și tranzitul în perioada conflictului, făcând totodată afirmația că aceste rute s-ar putea transforma în „rute de reconstrucție“ pentru Ucraina, care în viitor ar putea deveni „rute ale comerțului“ și „rute ale dezvoltării“ pentru întreaga zonă România – Moldova – Ucraina.

Forumul de la Iași a reușit să aducă în prim-plan perspectivele și provocările regiunii în contextul reconstrucției Ucrainei, iar discuțiile au subliniat necesitatea unei coordonări strânse între România, Republica Moldova și Ucraina, nu doar pentru a depăși dificultățile actuale, ci și pentru a transforma această parte a Europei de Est într-un centru economic emergent.
Care au fost obiectivele Forumului
Camera de Comerț și Industrie Iași, organizatoare a forumului, și-a propus să atingă patru obiective prin acest eveniment major:
- Identificarea priorităților pe care și le propun cele trei state participante,
- stimularea relațiilor de afaceri,
- promovarea Iașului ca centru regional strategic,
- consolidarea relațiilor bilaterale, respectiv extinderea acestora prin includerea Ucrainei în diverse proiecte comune deja existente între România și Republica Moldova.