Un tată și doi fii
Localizată în Vaslui, SAFIR este una dintre cele mai mari companii de producere a cărnii de pasăre din România, cu un sistem integrat, „de la bob la consumator“ și cu peste 11 milioane de păsări sacrificate anual.
O afacere clasică de familie, cu un tată – Ghiorghi Safir, cel care a pus bazele afacerii, și doi fii – George, care este și managerul general, și Iulian, care ocupă poziția de manager general adjunct.
Grupul de companii Safir deține:
- 8 ferme de pui cu 80 de hale unde sunt crescuți în jur de 9 milioane de pui pe an (firma SAGEM);
- abator de păsări (Abator SAFIR);
- lanț de magazine;
- o fabrică de nutrețuri combinate (NUTRIVA);
- o fabrică de făinuri proteice;
- firma de furnizare de gaze naturale (SAFISTAR).
Grupul Safir funcționează sinergic, într-un sistem structurat, care să asigure costuri de operare optime pentru fiecare dintre ele.
Anul financiar trecut a obținut o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 18% față de rezultatele anului anterior, având aproximativ 850 de angajați.
Investițiile în 2023 au atins suma de 6,7 milioane de euro, iar planul este de a continua investițiile, cu precădere pentru tehnologii verzi și achiziția de noi ferme.
De unde a început afacerea?
Iulian Safir este mezinul familiei și managerul general adjunct al grupului de companii Safir, cunoscut pentru strategia de dezvoltare, unde a jucat un rol activ în modernizarea și extinderea operațiunilor.
Frații Safir s-au trezit de mici copii în mijlocul unei afaceri, la care au contribuit încă de la începuturi, sub îndrumarea tatălui lor.
Iulian a avut primul salariu la vârsta de 10 ani, pe când lucra într-un schimb de noapte la un darac de lână, pentru tatăl său, un mic business de familie la acea vreme.
Se vede că îi face plăcere să amintească de începuturi, mai ales că pe toate materialele de comunicare ale brandului Familia Safir se menționează foarte vizibil, lucru care nu poate să nu intrige, că afacerea a început în 1945.
„Totul a început în acel an de după război, când bunicul nostru a sădit în familia Safir microbul antreprenoriatului, prin cumpărarea unei mori la Văleni. Pe vremea aceea, dacă aveai o moară, însemna ceva și erai cineva în sat.
Și în 1945 bunicul a cumpărat o moară, pe care a avut-o până în 1962, moment în care, cu ultimul val de colectivizare, au venit comuniștii și i-au luat-o, au furat-o.
După această întâmplare, bunicul a fost pus în poziția de a lucra la CAP, sau de a rămâne angajat în moara care i-a fost luată. A ales să lucreze în moară până în 1980, când a murit.
În 1990, tatăl meu era inginer de secție la fabrica de rulmenți din Bârlad, și avea în subordine peste 3500 de oameni și secretară la dispoziție.
Asta nu l-a oprit, a lăsat totul baltă, s-a dus și s-a angajat în 1990 în moara pe care o furaseră comuniștii, de la tatăl lui, pe care a reușit să o cumpere în 1991. Atenție, nu să îi fie retrocedată, ci să o cumpere de la stat.
Acesta este motivul pentru care menționăm că afacerea Safir e din 1945 – istoria noastră ca business și antreprenoriat a început atunci“, ne spune Iulian Safir.
Din 1991, firma s-a dezvoltat acoperind necesitățile în creștere ale pieței, după cum spune Iulian. La acea vreme, cel mai bun mentor pentru mediul de afaceri din România erau băncile.
Dacă aveai o idee, mergeai la bancă după bani și banca începea lecțiile de business cu antreprenorul acolo, pe masă, să-i creioneze un plan de afaceri cât mai profesionist, cu tot ceea ce presupunea dezvoltarea unui business.
O afacere dezvoltată pe logică inversă
Pare mai logic să ai o producție de carne de pasăre și apoi să cumperi o moară, decât invers. Dar când ai moară și prestezi pentru 12% din ceea ce macini unui client, te trezești cu un surplus de cereale, cu care îți propui să crești animalele proprii.
Prima oară a fost o fermă mixtă de vaci. Nu a mers și au trecut la producția de pui – prima serie, în 1993.
„Țin și acum bine minte, erau cred că vreo 3500 de pui – prima serie de pui pe care am crescut-o eu cu fratele meu, eu la vremea respectivă aveam 12 ani, fratele meu 14-15 ani, și totul era manual.
Trebuia să mergem din două în două ore, zi și noapte, să dăm apă și hrană la pui. De la o hală de unde puteai să crești 3.500 de pui, am cumpărat o fermă de oi pe care am utilat-o, am crescut acolo și găini ouătoare și serii de câte 15.000 de pui.“
În anul 2000, a apărut necesitatea de a avea și un abator, dar abatorul de pui din Vaslui se închisese în 1996, nu mai funcționa de 4 ani. Când ne-am decis noi să îl cumpărăm, era aproape o ruină.
Cu o capacitate de 1.000 de capete pe oră, cu multă muncă și cu fonduri SAPARD, au reușit prima modernizare a abatorului în 2003 – capacitatea a crescut de la 1.000 de păsări pe oră la 2.000 de păsări pe oră.
În 2005 a urmat un nou salt – din nou fonduri europene, capacitatea a crescut la ceea ce este și azi – la 4.000 de capete pe oră.
Sau 60.000 de pui pe zi.
Per total, abatorul familiei Safir produce peste 20.000 de tone de carne pe an pentru vânzare și sacrifică undeva la 11 milioane de pui într-un an.
Dacă ești nemulțumit de ce găsești în piață, îți faci tu
2012
Nemulțumiți de calitatea hranei pentru păsări pe care o găseau pe piață, au trecut, în 2012, la o nouă extindere a afa¬cerii – au construit propria fabrică de nutrețuri combinate, pentru a controla în acest fel calitatea cărnii pe care doreau să o producă.
2017
Următoarea bornă este anul 2017 – cu o fabrică de semipreparate și o nouă gamă de produse ce ieșea pe poarta acelei unități de producție, cu un nume care îți sugerează calitate maximă: Răsfăț Românesc.
Iulian Safir: „Stăteam de vorbă cu fratele meu și am zis ok, dar cum să facem aceste preparate din noua fabrică? Și el a zis: trebuie să ne gândim să le facem ca pentru copiii noștri. Și de atunci dezvoltăm toate produsele având în minte această direcție – ca pentru copiii noștri.
Și pot să spun cu mândrie că gama de produse Răsfăț Românesc este perfect sănătoasă – singurul E din acest produs îl reprezintă sarea, care este un conservant. În rest, nu sunt aditivi sau alte diferite tipuri de E-uri.“
Dați afară de trei ori din lanțurile de magazine
„Producem de 10 ani de zile pui cu creștere lentă și am fost scoși de trei ori până acum din lanțurile de hipermarket-uri pe motiv că nu are carne de culoare galbenă“, ne spune oarecum amuzat Iulian Safir.
„Am primit și comentarii în direcția aceasta: Domnule, nu se vinde, nu este galben, ne pare rău. În schimb, noi ne-am păstrat consecvența și nu-l facem galben, își păstrează culoarea naturală alb-rozalie. Dar, între timp, am pierdut foarte mulți bani cu acest pui cu creștere lentă“.
Timp de 2 ani de zile l-au subvenționat cu pierderi financiare majore – dar răbdarea și consecvența au dus până la urmă la un final fericit: 99% din acest produs se vinde acum în Olanda, țară care are cele mai drastice reglementări cu privire la puiul cu creștere lentă, printr-un parteneriat cu o firmă olandeză început acum 8 ani.
Standardul olandez sub care vând puiul pe piață se numește Beter Leven 1, în traducere – o viață mai bună. Întreg lanțul de producție, fermele, abatorul, fabrica de nutrețuri, este strict controlat de partenerii olandezi, atenți ca standardul să fie păstrat în cele mai mici detalii.
Cumpenele familiei Safir
1996
Primul moment de cumpănă a fost când, în 1996, o fermă de păsări a luat foc și a ars din temelii.
„Aveam doar 15 ani la vremea respectivă. După ce ne-am revenit din șoc, ne-am dus la bancă: uitați, vrem un nou împrumut, să reconstruim totul de la zero, dar cu un alt principiu de a face lucrurile.
Ăsta a fost primul moment de mare cumpănă – dar nu ne-a demoralizat, ci ne-a întărit.”
2016
Al doilea moment turning point a fost în 2016, când familia a achiziționat fermele de la Botoșani, unde acum cresc puii cu creștere lentă.
„A fost un moment esențial în dezvoltarea afacerii. Fiind la o distanță de 200 de kilometri față de Vaslui, eu, George și cu tata a trebuit să ne împărțim sarcinile. Ce anume face fiecare, de ce anume avem grijă.
Și am ajuns la un nivel de saturație în care munceam 14-16 ore pe zi și am zis că nu mai putem merge înainte așa.
În 2017 ne-am așezat foarte serios la masă și am zis că avem două direcții: ori vindem, ori schimbăm modul de a gestiona“, își amintește Iulian.
La momentul respectiv, firma avea o organigramă plată, bidimensională. Toată lumea le bătea la ușă după indicații, și nu mai reușeau să gestioneze managementul companiei, multe dintre întrebări rămâneau fără răspuns. Cei trei manageri se simțeau epuizați și depășiți.
Așa că în 2017 au decis să schimbe abordarea și să treacă la un management mo¬dern și performant.
Au bătut la ușa unei firme de consultanță și împreună au dezvoltat o nouă organigramă, un nou sistem de conducere a organizației și din organigrama plată, unde erau răspunzători doar trei oameni, acum grupul de firme funcționează după o organigramă piramidală, cu un middle management clasic, care are responsabilitățile lui și la care sunt multe dintre deciziile operaționale.
„Acum eu și fratele meu avem mai mult timp liber. Și pentru noi dar și să gândim afacerea strategic, pe termen lung.“
O problemă importantă: cum faci să nu-ți plece oamenii
Criza de personal de la nivelul Românei afectează toate industriile, așa că problema retenției celor ce lucrează în firmă a devenit prioritară pentru cei de la Safir.
Compania a luat lucrurile în serios și a construit un departament de resurse umane foarte bine pus la punct și foarte atent cu cine vine și mai ales cu cine pleacă din organizație.
Au lansat programe de internship – cei care au o diplomă de medic veterinar sau de inginer pot fi angajați într-un internship plătit pentru câteva luni, cu accent pe multă educație, după care pot decide dacă rămân sau nu în companie.
Fiecare persoană nou angajată în firmă urmează un „plan de inducție“, are parte de un coleg îndrumător pe perioada de orientare.
La nivelele superioare de management, există planuri de inducție între 3 și 6 luni de zile – foarte riguroase, schematice, în fiecare săptămână persoana respectivă primește un plan de lucru pe care care îl urmează sub supravegherea unui coleg îndrurmător.
„Din 2019 până încoace, am reușit să ne reducem fluctuația de personal, credem că am devenit un angajator dezirabil“, adaugă Iulian.
Micul război al generațiilor. Cum trece o afacere de familie de la întemeietor la urmași
Iulian Safir: Sunt o fire mai exploratoare, având un apetit mai mare pentru risc, dar am noroc de fratele meu, George, care este un pic mai conservator. Atunci când vin cu o nouă inițiativă, îmi pune întrebări din toate unghiurile posibile și imposibile, iar decizia finală o luăm abia după ce analizăm situația pe toate fețele.
Ghiorghi Safir, întemeietorul companiei, care are acum 73 de ani, a devenit mai puțin implicat în ultima vreme în operațiunile firmei.
„Vine săptămânal și avem consultări despre ceea ce mai trebuie făcut – el este cel mai conservator dintre toți, cu apetitul cel mai mic la risc, și poate că a fost foarte bine așa, altfel firma poate se pierdea de mult.“
Foarte multe firme românești au ajuns în ultimii ani la schimbări de generații, tocmai pentru că au trecut peste 30 de ani de la înființarea lor în capitalismul sălbatic al anilor 90.
Multe dintre firmele începute în 1992 sau 1993 trec prin acest fenomen, foștii întemeietori ajungând la vârste venerabile, la care își pun problema succesiunii.
Multe firme care cunosc acest tip de transfer sunt frecvent zdruncinate de conflicte – între părintele fondator și nerăbdătorii urmași, care se consideră blocați în decizii, neimplicați suficient în activitățile companiei sau că nu primesc suficiente pârghii de control. Au fost situații când urmașii au părăsit firma și și-au făcut o alta, de multe ori concurentă.
Cum se întâmplă în cazul Safir? Când au apărut diferențele de viziune între tatăl fondator și fiii continuatori?
„Cred că diferențele de viziune despre cum se conduce o firmă au apărut în momentul în care ne-am reorganizat și am implementat o nouă organigramă cu managerii care sunt șefi de punct de lucru, de linii de business.
Deci luau alții decizii în locul lui și normal că au existat discuții: este firma lui, el a întemeiat-o și a dus-o până aici și deodată, uite, se conduce altfel.
Dar firma s-a condus în micromanagement, nici măcar în macro-management, așa cum sunt obișnuiți mulți dintre antreprenorii români să-și piardă timpul, în micro- sau macro-management, în loc să se să focuseze pe direcții strategice ale firmei.
În momentul în care generația veche, ca să zic așa, nu-și mai găsește locul, nu mai poate lua decizii, când vede că hotărârile în companie se iau altfel, în grupuri de experți, că analizezi riscuri și oportunități, apare o ruptură.
Și ei spun atunci: ăsta-i copilul meu, cum să-l las, nu-l las niciodată!
Și eu și fratele meu am demonstrat că suntem pe direcția cea bună și că toate liniile de business pe care le-am propus au avut succes și s-au dovedit solide.
Și atunci reacția fondatorului a fost: ok, eu nu-mi mai găsesc locul, văd că faceți bine ceea ce faceți, felicitări, eu vin doar o dată pe săptămână, numai să mă vedeți.
Dar transferul se face greu și ar fi bine să se facă din timp, nu într-un an sau doi, este exclus. Dacă vreți într-un an sau doi, nu există cale. Ori nu se întâmplă, ori se vinde, dar nu se poate face într-un an sau doi.“
„Probabil că în România vor rămâne 5-6 jucători în industrie, din 25 câți sunt acum“
România produce 540,000 de tone de carne de pasăre pe an, cu 25 de firme, dintre care 8 sunt în Moldova.
Un top al producției în regiune ar plasa județul Vaslui pe primul loc, cu cei trei jucători importanți, apoi Bacăul, județul Iași și Vrancea.
Moldova produce 35% din carnea de pui livrată pe piață, iar întreaga industrie din România acoperă aproximativ 95% din cererea pieței.
Consumul mediu anual de carne de pasăre al unui român este de 28 de kilograme, peste carnea de porc, industrie aflată acum în ușor declin după descoperierea mai multor focare de pestă porcină africană în fermele românești de profil.
În Vaslui se sacrifică aproximativ 200,000 de pui pe zi, în județul Bacău aproximativ 120,000 pe zi, la Iași în jur de 50,000 de capete pe zi iar în Vrancea undeva la 40,000 de pui sacrificați într-o zi.
Dacă fiecare dintre cei 25 de jucători din această industrie are 4 etichete / patru produse – sunt deja 100 de etichete din care modern trader-ul, lanțurile mari de retail, ar trebui să le aleagă ca să poată să le vândă la raft.
Iulian Safir: „În Olanda erau 20 de mari producători, acum sunt doar 3. Și în România o să se consolideze piața și probabil că în 10-15 ani o să rămână numai 5-6 mari producători de carne de pasăre.“
CE PRODUCE FAMILIA SAFIR
DELICIOSUL DE VASLUI – este brandul Familia Safir sub care se găsesc produsele din carne de pui cu creștere standard, pui care este sacrificat undeva la 40 de zile.
ZDRAVĂNUL MOLDOVENESC – este brandul sub care se găsesc produsele din carne de pui crescut lent, minim 56 de zile și care beneficiază de standardizarea olandeză pentru bunăstare animală Beter Leven 1*
Iulian Safir: Puiul pe care îl creștem cu mândrie în zona județului Botoșani, în ferme lână pădure, are culoarea naturală alb-rozalie, nu galbenă. Încercăm să-l introducem pentru a patra oară în supermarket-urile din România deoarece până acum a fost delistat pe motiv că nu se fac volume, că nu este galben. Nu este galben pentru că nu punem coloranți în hrana lui. 95% din producția acestui pui este trimisă acum la export pe piața olandeză.
UNICAT: Ambalajul mov oferă o experiență unică live din fermele Familia Safir, fiecare client poate scana codul QR de pe eticheta produselor și să vadă în timp real, din ferme, cum sunt crescuți puii.
RĂSFĂȚ ROMÂNESC – este brandul Familia Safir sub care se găsesc preparatele și semipreparatele craft (preparare manuală) după rețete originale, doar din carne de pui proaspătă și condimente 100% naturale, fără E-uri, fără aditivi. „Le facem ca pentru copiii noștri“ – spun cei din Familia Safir.
Alte linii de business:
Fabrica de nutrețuri combinate NUTRIVA, aflată la 30 de km de Vaslui, produce aproximativ 80.000 de tone de cereale pe an, o unitate modernă care beneficiază de un soft conectat la o stație meteo ce monitorizează cu ajutorul senzorilor temperatura și umiditatea de afară și din interior.
Fabrica de Făinuri proteice este prima fabrică complet automatizată din România și are o capacitate de procesare de 240 de tone pe zi.
Noile măsuri ale UE vor face puiul mai scump
Adoptarea viitoarelor standarde European Chicken Commitment (ECC) ar crește costurile de producție cu 37,5% per kilogram și ar duce la un consum suplimentar de furaje (+35,5%) și apă (+35,4%), cu efect direct asupra prețurilor și accesului multor dintre clienții noștri la carne de pui produsă local.
În plus, raportul privind efectele implementării acestor standarde indică faptul că menținerea volumelor actuale de producție ar necesita construirea a aproape 9.700 de hale noi, cu o investiție de aproximativ 8,24 miliarde de euro.
Un alt risc major pentru producătorii europeni este concurența neloială din partea țărilor non-UE, care exportă produse fără a respecta standardele europene de creștere a animalelor.
(Text preluat de pe profilul LinkedIn al lui Iulian Safir, titlul aparține redacției. Vedeți și graficul de mai sus)
„Mult mai multă școală, orice fel de școală“
Dacă ar fi să te uiți la Iulian Safir de acum 20 de ani, te uiți la el, stă în partea cealaltă de masă și vrea să se apuce de antreprenoriat, exact pe același drum, ce i-ai spune? Ce sfaturi i-ai da?
L- aș sfătui să nu urmeze același drum. L-aș trimite la școală. Mult mai multă școală, orice fel de școală, de antreprenoriat, de business, să citească cărți, să participe la simpozioane, orice altceva, numai să nu fie focusat 99% din timpul lui în micro-management, că altfel îți pierzi viziunea. Du-te și fii, pe zi ce trece, mai bun.
