fbpx

Platformă de susținere și promovare a mediului de business din Moldova și Republica Moldova

Urmărește-ne:

Caută
Close this search box.

Platforma de susținere a afacerilor din
Moldova și Republica Moldova

Caută
Close this search box.

EVEL H. Cea mai tehnologizată firmă agricolă din țară este la Vaslui

Evel H. Company este o firmă agricolă înființată în 1999, localizată în județul Vaslui, la Costești, și fondată de Dan Hurduc. Dacă inițial și-a pornit activitatea oferind consultanță în domeniul biotehnologiilor, mai apoi compania s-a orientat spre agricultură, începând cu anul 2002.

Poți pierde întreg capitalul investit într-un an

Am crescut organic, am crescut câte puțin, am luat fonduri europene, avem 4 proiecte, bineînțeles proiecte mici, de la 100.000 de euro, 200.000 de euro, 300.000 de euro. N-am făcut niciodată proiecte mari și grandioase, pentru că tot timpul ține de productivitate și de creștere organică. Bilanțul noastre a fost echilibrat tot timpul“, ne spune fondatorul companiei, Dan Hurduc.
„Agricultura este domeniul cu cel mai mare risc, în agricultură poți să pierzi într-un an tot capitalul investit. Tot capitalul de lucru de 3 milioane de euro, într-un an, datorită condițiilor nefavorabile, poți să-l pierzi integral. Adică e riscul atât de mare, încât în permanență suntem cu coarda întinsă.
Mai ales într-un județ așa secetos ca Vasluiul, care este în categoria 3 de nefavorabilitate la nivelul României”.

Metode inovatoare și tehnologii noi

Acum EVEL H administrează aproximativ 2.200 hectare de teren agricol, folosind metode sustenabile și inovatoare, precum tehnologia no-till, adică terenul nu se mai ară pentru a nu pierde umiditatea solului și a nu-l eroda. Această tehnologie reduce costurile de combustibil și minimizează impactul asupra solului, ceea ce îl ajută să facă față secetei și variațiilor de precipitații din regiune.
Evel H Company și-a diversificat investițiile și în energie regenerabilă prin instalarea de panouri fotovoltaice, ceea ce îi asigură aproape complet independența energetică în operațiuni agricole.
La acest moment, EVEL H este cea mai tehnologizată firmă agricolă din România, iar pe cele 2.200 de hectare amintite folosește:

  • drone de cartografie,
  • drone de aplicare a pesticidelor,
  • stații meteo inteligente,
  • senzori de sol,
  • platforme de urmărire satelitară
  • peste 30 de aplicații software pentru agricultură.

„Seceta prelungită și teama de faliment ne-au făcut să acționăm“

Dan Hurduc

Dan Hurduc: „E primul an din istorie în care fiecare lună a fost mai cald, deci în 12 luni, fiecare lună a fost mai caldă ca în trecut. A fost istorică.
Aceasta încălzire a vremii face precipitațiile mai puține și distribuția precipitațiilor să fie în afara perioadei de vegetație a plantelor. Ne-a afectat foarte mult – chiar prin scăderea cifrei de afaceri și cu 50%.“

Dar „stăpânul tehnologiilor“ care au salvat ferma este nepotul lui Dan Hurduc, Alin Luculeasa, absolvent de Inginerie Economică în Agricultură la București, acum nouă ani.
Este o mare presiune pe agricultura vasluiană, cu precădere agricultura din zona asta a județului, din zona fermei noastre, care se confruntă de 10-12 ani cu seceta.
Atunci când nu ai apă, nu poți să mai faci agricultură cu plugul și să distribui inputurile într-un mod necoerent, să ai cheltuieli foarte mari cu speranța că o să-ți recuperezi banii la recoltă prin producții mari. Nu mai merge așa, de aceea am decis să introducem tehnologii pe toate planurile
“, ne spune Alin Luculeasa.
De aceea EVEL H cultivă mai puțin porumb, plantă iubitoare de apă, și plantează mai ales grâu, floarea soarelui și rapiță.
Lipsa de apă în zonă și teama de faliment a determinat EVEL H să abordeze agricultura altfel, mai inteligent și mai modern, și anume:

  • Introducerea tehologiei „no-till“: terenul nu mai este arat, în acest fel se îmbunătățesc calitățile terenului, nu mai există o acțiune antropică asupra pământului așa de puternică, se lucrează în tandem cu natura
  • În al doilea rând, sunt folosite noile tehnologii genomice pentru agricultură, adică plantele care prin tehnologii genomice pot fi făcute să fie mai rezistente. Să consume mai puțină apă, să consume mai puțin fertilizanți și să crească producția cu 10-15%.
  • În al treilea rând se reduc cât mai multe costuri – pentru a atinge acest obiectiv, se face agricultură „în detaliu“. Se folosesc tehnologii care te ajută să obții maximum din acel teren folosindu-I calitățile în mod inteligent.

Obiectivul EVEL H nu este de a merge neapărat pe producții ridicate, cât mai ales pe costuri reduse, productivitate ridicată și eficiență.

Prima măsură – reducerea de costuri. Dar de unde începem?

Alin Luculeasa

Primele reduceri de costuri au fost date de aplicarea tehnologiei no-tiileage: nu s-a mai arat terenul. Reduceri de carburanți, reduceri de costuri cu personalul, recolte mai bune.
De unde se mai puteau face reduceri de costuri? Fertilizanții.
Alin Luculeasa: „Mi-am dat seama că fertilizanții au cumva o pondere mare în costuri și sunt folosiți cumva excesiv. Nu aveau eficiență mare.
Și am început cu imaginile satelitare. O dată la două săptămâni trecea un satelit Copernicus pe deasupra zonei noastre și capta imagini în diferite stadii de vegetație a culturilor. Eu luam acele imagini și le transformam în hărți de aplicare a fertilizanților chimici.
Ce înseamnă asta? În timp ce merge pe teren, utilajul distribuie în timp real diferite doze de îngrășământ. Am pus cele două jucării împreună și am obținut primele fertilizări cu rate variabile din ferma noastră – adică să dau îngrășământ cât trebuie și numai unde trebuie. Și cred că și primele din țară“.

Au obținut la început o economie de îngrășământ de 10%, cu aceleași rezultate la producție. Astăzi sunt la nivelul în care economisesc 45% din îngrășământ și au o producție chiar ceva mai mare, prin aceste fertilizări cu rate variabile, care livrează îngrășământ „cu picătura“, acolo unde este musai nevoie.
Costurile generale ale fermei au scăzut cu 15%.

Al doilea pas – dronele

Astăzi, EVEL H este și mai avansată tehnologic: face fertilizare variabila prin intermediul dronelor. Se cartografiază toată suprafața terenului cel puțin o dată pe an, cu o dronă multispectrală, cu senzori, care captează imagini și creează o harta de mari dimensiuni în care se poate observa starea culturilor din acel moment, cu o precizie extraordinară, un pixel de pe monitor înseamnă 3 cm pe sol.
Se poate vedea cum evoluează aproape fiecare plantă, după care se fac hărți de prescripție a îngrășămintelor de foarte mare precizie.
Dar Alin Luculeasa vrea să mai facă un pas în față: „Cochetez și cu ideea de a semăna cu rată variabilă. Înseamnă să reduci din excesul de semințe. Excesul de semințe se poate traduce prin cost mai mare la semănat, dar se poate traduce și prin densitate mai mare de plante.
Și este o problemă atunci când ai densitatea mare de plante într-o zonă nefavorabilă, pentru că implicit ai un consum mai mare de apă, consum mai mare de nutrienți, într-o zonă în care pământul nu poate să-ți susțină acel consum.
Dacă aplici semănarea cu rată variabilă, adică în funcție de natura solului din teren, obții o dublă eficientizare, o dată a costurilor și o dată a nutriției și a plantelor efective din teren.“

Utilaje care să recunoască în timp real buruienile

EVEL H a decis să nu dea pesticide pe tot terenul, „la acoperire“, pentru a preveni bolile, buruienile etc. Și aici se folosesc tot dronele.
Avem foarte mare grijă la costuri și la natură. În anumite situații aplicăm pesticide tot după o hartă din dronă, cu section control, cu un utilaj inteligent, aplică doar acolo unde îi dictez eu să aplice.
Repet, asta este o tehnică pe care nu o folosim încă pe toată ferma, vrem să trecem la următorul nivel cu utilaje mult mai performante care pot recunoaște în timp real zonele buruienile sau bolile și să aplice în timp real diferențiați acele pesticide.
Aplicarea selectivă de pesticide poate reduce cu 70-80% cantitatea de pesticide în fermă. Și rămâi și cu pământul mai curat, care te va răsplăti în cele din urmă“.

Agricultură cu tractoare inteligente – gândesc și aplică totul în timp real

Care va fi următorul salt tehnologic la ferma din Vaslui?
Sistemele care să optimizeze lucrările din câmp în timp real. Se va renunța la cei trei pași de până acum: colectarea de date, interpretarea lor pe calculator și apoi implementarea lor în utilaj.
Totul se va face în timp real- aceste sisteme instalate pe utilajul agricol care lucrează în câmp vor face ca dozarea să se întâmple la milisecundă.
Deci un utilaj trece pe câmp și el citește, să spunem, situația și hotărăște câte semințe dă în acel loc, câți fertilizanți sau câte pesticide. Aceste sisteme combinate și cu inteligența artificială, pot reduce consumurile foarte, foarte mult.
În lume s-a ajuns deja la reduceri de 80% din costuri.“

Aceasta a fost povestea EVEL H, firma agricolă vasluiană care a decis să facă agricultură inteligentă forțată de condițiile de mediu și seceta prelungită. O investiție în tehnologie și o grijă față de mediu care i-a răsplătit în cele din urmă.

  • Cifra de afaceri (2023): 13.254.896
  • Profit: 1.981.339
  • Angajați: 22

Alin Luculeasa: Noi îmbinăm perfect digitalizarea cu agricultura regenerativă. Am curaj să spun că la nivel de țară suntem singurii care avem atâta preocupare față de digitalizare și atâta grijă pentru natură.

Platforma de susținere a afacerilor din
Moldova și Republica Moldova

Caută
Close this search box.